Strain hoinar...

Era târziu în viața mea

Și norii negrii se adunau

Pe cerul speranței mele

Soarele nu mai strălucea.

O admiram mereu pe ea,

Cu ochii ca de rouă,

Și doi obraji îmbujorați

Și păr de stofă nouă.

O mai și visam ades’

Langă el stând mai mereu.

Căci eu nu eram de rangul ei,

Și nici ea de nasul meu.

Am admirat-o mai târziu
Când era tristă sau râdea,
În preajma ei doream să fiu,
Dacă lipsea era pustiu.
Nu-mi trebuia nimic eu stiu
Decât pe ea.

Timpul trecu fară să știm,

Viața ne mută din loc,

O revăd ani mai târziu,

Tot cu el de mână și acum

Eu tot singur,

Călător străin pe drum.