Ai plecat si nu te pot opri. Intoarce-te, te rog...

Ma gandeam oare cand vei pleca. Asteptam momentul asta, dar refuzam sa iti fac bagajele. Inca am tras de ele pana ai iesit pe usa si nu ai mai privit inapoi.
Ma intreb si acum ce s-a intamplat. Probabil ca m-am inselat si esti ca toti ceilalti. Cel mai probabil m-ai folosit o perioada, cat te simteai singur, iar apoi, cand ai gasit ceva mai bun, ai plecat fara sa iti pese de sentimentele mele. Nu asa te credeam si nu la asta m-am asteptat in ziua in care te-am cunoscut. Poate ca nici eu nu am stiut sa te pastrez langa mine asa cum ar fi trebuit, dar am tinut la tine si inca mai tin. Iti mai scriu din cand in cand, dar nu iti pasa. Spui mereu ca esti ocupat cu munca, ca ti-ar face mare placere sa ne mai pierdem timpul impreuna, dar esti mereu obosit. Esti om de cariera, nu de familie. Si nu am vazut asta din prima. Si acum regret.
De ce oare?! Pentru ca inca incerc sa salvez ce am avut. Din pacate doar eu incerc asta, iar tu te opui. Ai uitat toate momentele frumoase?! Eu inca tin minte prima iesire la film sau prima primavara petrecuta impreuna. Stateam pe balconul casei tale si faceam baloane de sapun. Radeam ca doi copii si eram atat de fericiti. Sau iesirile in parc, zilele si noptile petrecute in pat, uitandu-ne la seriale, plecarile spontane din Bucuresti... Doamne, cat imi lipsesc...
Acum uita-te la noi. Suntem doi straini. Esti un strain la care tin enorm. Te-as ruga doar sa nu pleci, dar stiu ca e fara rost.
Deja ai facut-o...