Final de drum

Cortegiul funerar inainta agale pe aleea pustie si alba a cimitirului. Era o zi de iarna autentica, zapada asternuta era ca o patura inaintea noastra, doar soarele ce stralucea timid dintre doi nori ne mai dadea sperante pentru ceva caldura fizica.

Inca nu ma obisnuisem cu idea ca l-am pierdut pentru totdeauna. Cei trei copiii mergeau suspinand in spatele sicriului tatalui lor, lasandu-ma putin in urma pentru a incerca sa ma pregatesc de Marele Final. Ultimul act pe care Mark il va juca in fata a circa 20 de personae. Ultimul act pe aceasta scena, cea pamanteasca.

In mintea mea se intampla ceva ciudat. Toate sentimentele, toate amintirile, toate trairile se imbalmajau si ma faceau din ce in ce mai sensibila la acest moment. Nu m-am gandit niciodata cum se va termina, nu m-am gandit niciodata ca dupa 42 de ani il voi pierde atat de usor si atat de banal. Ma gandeam la cele mai frumoase momente ale noastre, il vedeam pe el cerandu-ma in  casatorie, vedeam copiii crescand, il vedeam pe scena teatrului, il vedeam oriunde putea fi si oriunde nu va mai fi niciodata.

M-am oprit in loc si un sir de lacrimi mi-a navalit pe obraji. Am cazut in genunchi, in zapada, mi-am pus mainile pe fata si am continuat sa plang atat de tare incat abia mai respiram. Acesta era momentul meu. Abia acum realizam ca l-am pierdut definitiv.

Maia a venit si m-a ridicat usor. Ea si sotul sau calatorisera 17 mii de kilometri doar pentru a fi alaturi de noi. Se pare ca cei 48 de ani de prietenie si-au spus cuvantul.

M-am apropiat incet de sicriu. Era pentru ultima data cand aveam sa il vad. Mi-as fi droit ca in acel moment sa imi ofere un zambet, iar eu sa il gadil pe mana, urmand ca el sa ma traga puternic la pieptul lui si sa imi ofere cel mai dulce sarut. Nu voiam altceva decat sa ii simt caldura pentru ultima data si sa ii simt buzele moi pe corpul meu. Aici se afla tot ce am iubit in ultimii 45 de ani. Odata cu el, plec si eu.

Vedeam cum il coboara incet, iar fiecare gram de pamant cazut peste el se simtea ca glont ce imi strapunge sufletul. Pamantul se imbina cu lacrimile mele, in timp ce imi luam adio , iar acest

moment imi parea ca dureaza o eternitate.

Clopotele au inceput sa bata violent, lucratorii au acoperit cripta, cunoscutii se indepartau, iar eu am ramas neclintita, parca inmarmurita, refuzand sa cred ca acesta este finalul nostru.