Prima data m-am gandit la cineva anume. A fost ca o sclipire
de moment. M-am gandit la o persoana de care eram indragostita ireversibil si
care imi umplea sufletul de bucurie de fiecare data cand ii auzeam numele.
Mi-am amintit prima intalnire, plimbarea aceea intr-o zi de iarna.
Chiar nu mai conta faptul ce eram inghetata mai mult de jumatate si abia legam
doua cuvinte. Era acolo sa ma incalzeasca.
Am continuat prin noptile in care nu puteam dormi
gandindu-ma la ziua ce avea sa vina, la urmatoarea data cand avea sa ii vad
chipul. Continuam sa imi imaginez cu imi va lua mana si o va incalzi in
propriile palme facand sa para ca se simte bine si nu are probleme cu vremea de
afara.
Cea mai frumoasa parte a fost aceea cand imi imaginam primul
nostru sarut. Cum voi pleca spre casa, dar va alerga dupa mine, ma va apuca de
sold si ma va saruta incet, ca si cum nimic nu ar mai fi in jurul nostru. Ma
gandeam la acel moment din prima clipa in care ne-am vazut. Ii simteam buzele
moi lipindu-se usor de ale mele, mainile reci pe care le trecea peste obrajii
mei rozalii si coboarau incet pe corpul meu si asa paralizat de fericirea de
moment.
Cred ca acestea sunt momente care ma inspira. Gandindu-ma la
persoana de care sunt indragostita fara margini.
Apoi mai erau si planurile de viitor. Imi imaginam o lume
atat de frumoasa pentru noi. Peste ani, locuind pe coasta de est a Americii,
traind dintr-o mica afacere de familie, un restaurant aproape de plaja, alaturi
de cei trei copiii ai nostri intr-o casa modesta, in padure, in imediata apropiere
a unui lac. Hranindu-ne cu dragostea reciproca si caldura familiei, visand sa
ajungem impreuna, doi batranei simpatici, la 90 de ani, care sa isi stranga in
brate stranepotii si sa le spuna povestea vietii lor asa cum nimeni nu ar
reusi.
Probabil le-am povesti peste cate rautati am trecut pentru a
ajunge acolo, cate nopti nu am dormit gandindu-ne unul la celalalt, emotiile pe
care le-am indurat la fiecare serbare a copiilor si bucuria de a avea o familie
fericita si unita ca a noastra.
Cred ca acest tablou este mai mult decat suficient pentru a
ma motiva sa merg mai departe si sa lupt pentru ceea ce imi doresc, iar peste
ani ne vom revedea intr-un alt decor, intr-un alt moment plin de sensibilitate
si emotie, povestind aceleasi intamplari cu un un farmec aparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu